Doina Dr?gu? – „B?trânul ?i marea“: Ernest Hemingway
Se n??tea, acum 100 ?i ceva de ani, în Statele Unite, un copil care avea s? devin? un atlet al cuvântului: Ernest Hemingway. N-a avut parte de o copil?rie lini?tit?; dovad? ?i faptul c? a fost combatant în primul r?zboi mondial; ecoul experien?ei de atunci fiind romanul „Adio, arme!“. Era, de fapt, congener cu ilu?trii Camil Petrescu, Perpessicius, C?linescu (ace?tia ?tiau de Hem’, ?i, uneori, au scris despre el).
Aventuros din fire, Hem’ vine, în calitate de corespondent de r?zboi, în Europa; avea în jur de 20 de ani. În competi?ie cu al?ii, viitori mari romancieri americani (precum Scott Fitzgerald, John Dospassos, William Faulkner etc), Hem’ se impune prin tenacitate; avea, de altfel, ?i dimensiunile unui boxer; a ?i practicat, de fapt, acest sport. N?zuia s?-i bat?, la modul propriu, cu pumnii, pe marii s?i contemporani de care am amintit. Nu s-a întâmplat a?a. Mult-mai-talentatul Scott Fitzgerald (dup? cum consider? exege?ii de peste Ocean) a avut fericirea (sau nefericirea?) de a o cunoa?te pe Zelda ?i de a face pasiune pentru ea; o pasiune damnat?. Hem’ s-a însurat, ?i el, a f?cut copii, a divor?at, s-a însurat din nou ?i chiar a treia oar?. A fost, peste ani, din nou, în Europa, în Spania r?zboiului civil. Dup? r?zboi ?i-a luat o vil? în Cuba (era pe atunci colonie spaniol?; avea el, ce avea, Hem’, cu los gitanos). Acolo, în Cuba, avea obiceiul ca, diminea?a, s? g?seasc? la piciorul sc?rii de etaj, lâng? ma?ina de scris, în care se afla o coal? alb? ce avea s? fie scris?, un pahar americ?nesc cu wisky. Hem’ se conforma, scriindu-?i pagina pe ziua aceea, bându-?i wisky-ul, mâncând, dup? care, cu statura lui impun?toare, î?i punea p?l?ria de soare pe cap, î?i lua pu?ca de vân?toare, ?i se aventura în culturile de trestie de zah?r, convins c? va împu?ca un leu. N-a împu?cat nici un leu. În timpul acesta el lucra mental la c?r?ile ce urmau s? apar?. A ?i fost încununat cu premiul Nobel pentru literatur? în anul 1954.
„Adio, arme!“, „A avea, sau a nu avea“, „Z?pezile de pe Kilimanjaro“, „B?trânul ?i marea“ sunt tot atâtea repere ale unui destin de excep?ie. Scriind „B?trânul ?i marea“, Marele Hem’ se identifica, ?i el, cu Înving?torul Învins: pentru c?, în ce const? captura imensului pe?te? Este, aceasta, o medita?ie asupra condi?iei umane ?i asupra condi?iei literaturii. Puterea ?i Gloria sunt efemere. B?trânul din cartea lui Hem’ este un alter ego al lui Hemingway. Marele scriitor american ar fi putut spune, ca ?i Flaubert: „Madame Bovary c’est moi“, „B?trânul sunt eu“.
O carte fermec?toare este, nu se putea altfel, „La Fiesta“ – tradus? în române?te sub numele „S?rb?toare de neuitat“; o carte în care fostul hamal, fostul matelot, fostul gazetar de r?zboi ?i, în primul rând, marele Hem’ d? m?rturie despre ceea ce se întâmpla în lumea Parisului dintre cele dou? r?zboaie mondiale. Admira?ie, nostalgie. Gânduri bune despre cei care credea c? au talent. Nimic despre femei la modul pasional. O carte de invidiat.
Marele Hem’ repausa în 1961; avea 62 de ani. Dusese o existen?? tumultuoas?. D?duse, de fapt, ceea ce avea de dat: mari romane, publicistic?, nuvele remarcabile ?i … pumni (prin bistrourile pariziene sau americane).
Dup? modelul anglo-saxon, irlandez etc. (sau sco?ian?) scriitorii ?i arti?tii interbelici de peste Ocean î?i prescurtau numele sau prenumele; nimeni nu-i spunea lui Scott Fitzgerald altfel decât Scott; Hem, ori Hemingway au aceea?i identitate: aceea de clasic la literaturii universale.
Doina DR?GU?
[...] Se n??tea, acum 100 ?i ceva de ani, în Statele Unite, un copil care avea s? devin? un atlet al cuvântului: Ernest Hemingway. N-a avut parte de o copil?rie lini?tit?; dovad? ?i faptul c? a fost combatant în primul r?zboi mondial; ecoul experien?ei de atunci fiind romanul „Adio, arme!“. Era, de fapt, congener cu ilu?trii Camil Petrescu, Perpessicius, C?linescu (ace?tia ?tiau de Hem’, ?i, uneori, au scris despre el). Aventuros din fire, Hem’ vine, în calitate de corespondent de r?zboi, în Europa; avea în jur de 20 de ani. În competi?ie cu al?ii, viitori mari romancieri americani (precum Scott Fitzgerald, John Dospassos, William Faulkner etc), Hem’ se impune prin tenacitate; avea, de altfel, ?i dimensiunile unui boxer; a ?i practicat, de fapt, acest sport. N?zuia s?-i bat?, la modul propriu, cu pumnii, pe marii s?i contemporani de care am amintit. Nu s-a întâmplat a?a. Mult-mai-talentatul Scott Fitzgerald (dup? cum consider? exege?ii de peste Ocean) a avut fericirea (sau nefericirea?) de a o cunoa?te pe Zelda ?i de a face pasiune pentru ea; o pasiune damnat?. Hem’ s-a însurat, ?i el, a f?cut copii, a divor?at, s-a însurat din nou ?i chiar a treia oar?. A fost, peste ani, din nou, în Europa, în Spania r?zboiului civil. Dup? r?zboi ?i-a luat o vil? în Cuba (era pe atunci colonie spaniol?; avea el, ce avea, Hem’, cu los gitanos). Acolo, în Cuba, avea obiceiul ca, diminea?a, s? g?seasc? la piciorul sc?rii de etaj, lâng? ma?ina de scris, în care se afla o coal? alb? ce avea s? fie scris?, un pahar americ?nesc cu wisky. Hem’ se conforma, scriindu-?i pagina pe ziua aceea, bându-?i wisky-ul, mâncând, dup? care, cu statura lui impun?toare, î?i punea p?l?ria de soare pe cap, î?i lua pu?ca de vân?toare, ?i se aventura în culturile de trestie de zah?r, convins c? va împu?ca un leu. N-a împu?cat nici un leu. În timpul acesta el lucra mental la c?r?ile ce urmau s? apar?. A ?i fost>>>>>>> Doina Dr?gu? [...]