Suzanne Dracius (Martinica): „Clorofiliana Crea?ie“
Lui Jean-Benoît, mieros
Nu degeaba oamenii de treab? din public (nu spun vulgum pecus) au un adev?rat cult pentru casele scriitorilor. C?ci scriitorul însu?i este strâns legat de ele.
Un Mecena a oferit în dar lui Strindberg un conac cu gr?din?, pa?nic loc de odihn?, pe care mi-l închipui asem?n?tor cu casa copil?riei mele ?i cu casa mea din Fran?a, ambele ascunse în apropierea unei mân?stiri, astfel încât pa?nicele m?icu?e îmi sunt cele mai apropiate ?i lini?tite vecine, ca ?i cu casa mea natal? din Port-de-France, cas? natal? de-adev?ratelea, în care am v?zut lumina zilei, în mâinile unei moa?e b?rb??oi, c?reia îi datorez întreaga mea recuno?tin?? pentru frumuse?ea buricului meu: îi datorez norocul de a fi sc?pat de modelul dizgra?ios în form? de tirbu?on proeminent, asem?n?tor cu un cap?t de caltabo?, care urâ?e?te, – vai! – burta multor compatrio?i. Cer iertare pentru acest scurt acces de învârtire în jurul buricului, dar nu pot s? nu profit de aceast? solemn? întâmplare pentru a aduce mul?umiri acelui estet b?rbat-femeie, precum ?i bunului doctor P-F (nu chiar atât de cumsecade de altfel, c?ci era sexist ?i supersti?ios, care trebuia s?-mi fie na?, dar a renun?at v?zând c? m-am n?scut fat?: cic? poart? ghinion, la o prim? n??ire; trebuie s? fii mai întâi na?ul unui mic mascul, a zis în esen?? tipul, v?r de al mamei). Brava cum?tr? ?i presupusul cum?tru sosiser? în grab? amândoi s? m? ajute s? m? nasc la domiciliu, în str?fundul cartierului Terres-Sainville, pe strada care poart? numele primului senator negru, al c?rui prenume înseamn? „Iube?te pe Dumnezeu“ sau „Iubit de Dumnezeu“, dup? cum prefera?i ?i al c?rui nume de familie înseamn? „cavaler“ în englez?, a doua limb? a Caraibelor.
S? te na?ti pe strada Amédée Knight la num?rul 3, în mâinile unui na? demisionar din cauz? de sex inadecvat, ca s? nu zic blestemat!
O, negritudine triumf?toare, entuziasm al unei cifre sacre, cavalcad? creol? liber? sub semnul soarelui la zenit! Ce s? visezi mai grozav, ca triptic simbolic, pentru o creatur? de?irat?, decât s? fi maronie din na?tere ?i f?r? voin??, viitoare creatoare f?r? noim?, învins? clar în literatur? ?i în toate cele?
Abia venit? pe lume, în acea lume nou?, cea mai nou? dintre toate, eram a?ezat? de facto sub semnul ?i în calea vântului caraibian al metisajului ?i al s?lbaticei emancip?ri.
Ca ?i insula mea eram expus? Vântului, pentru c? a?a au numit-o Sous-le-Vent, ?i ca în Roma antic?, mult mai barbar? decât se spune, unde nou n?scutele erau expuse pentru c? nu erau b?ie?i (faptul e autentic: spiritele suspicioase pot c?uta într-o enciclopedie la capitolul expunere; vor afla feti?e nou n?scute expuse, oficial, legal ?i tipic roman; atunci când pater familias refuza s? le recunoasc?, fetele erau expuse pe o gr?mad? de gunoi), la r?scruce de drumuri, în calea vântului nociv, al amenin??rilor pornografice, al urm?rilor unei eventuale sclavii sau a feminit??ii batjocorite, sub acea egid? feminin? plural?, care este sl?biciunea ?i puterea mea, fie c? vreau ori nu, n?scut? fat? pe aceast? insul? ?i deci l?sat? de natur? în voia alizeelor ?i austrului, destinat? fie r?zvr?tirii, fie resemn?rii f?r? vreo alt? alternativ?.
Nu m-am resemnat nici odat?.
Am scris, casnic? nomad?, aventurier? în cu?c?.
Am hoin?rit mult prin mica mea insul? natal?, obligat? s? m? mut de colo colo, cu prilejul unui dezm?riti? ?i jum?tate, timp de câteva luni ?i aproape simultan, nu dintr-o cas? în alta, cum se procedeaz? de obicei, ci între cinci domicilii mai mult sau mai pu?in nelegitime: de sub acoperi?ul conjugal p?r?sit (pentru c? devenise infernal, în dezordinea lui burghez? acoperit? de binevoitori), în g?l?gioasa oaz? din strada Bolivar, pace necurat? ?i exploziv?, sus de tot, pe imensa teras? atic? creolizat?, în vârful unui bloc construit ca un vapor în plin centrul cartierului Terres-Sainville (numit odat? „cartierul mizerabililor, înainte ca aceast? parcel? ml??tinoas? s? fi fost cump?rat? de la jupânul Sainville ?i ca din acel noroi s? se nasc? cl?dirile cele mai prospere din Fort-de-France), crezându-m? liber?, m? îmbarcasem pe acea corabie, cl?direa cea mai înalt? din cartier, dar pomenindu-m? h?r?uit?, naufragiat? pe o insul? s?lbatic?, poluat? de praf, poluat? de zgomot, poluat? de prezen?e nedorite, o insul? care nu era câtu?i de pu?in pustie, ci de-a dreptul cacofonic?, am p?r?sit-o pân? la urm? pentru hotelul Batelière, la Schoelcher… Ce eliberare! Ce simbol! Incognito, eram acolo „doamna care scrie“ într-o pre?ioas? lini?te de celebritate local?, „v?zut? la televizor“, protejat? cu grij? de c?tre personalul prieten (ca ?i marea Colette, ceea ce mi-a exaltat escapada, mi-a poetizat plecarea ?i mi-a mic?orat suferin?a), c?lare cu satanicul ora? Saint-Georges, în care a fost înfrânt demonul ce pretindea s? m? st?pâneasc?, pân? la salvatoarea re?edin?? din Haut-Didier, o fug?? Nu, mai degrab? o evadare, o ascensional? ?i senza?ional? evadare, o eleva?ie sinestezic?. Oh! spirite dragi lui Baudelaire! O evolu?ie în spiral?. Cercul s-a închis, dar eu nu am fost închis? niciodat?, eu nu am fost niciodat? sclav?, eu eram în veci eliberat?, pe veci scoas? din cu?c?.
Nu, nu este interzis s? te mi?ti. Nordica Karen a salvat în mijlocul p?durilor daneze amintirea fermei ei africane, în timp ce o alt? Marguerite ?i-a potolit anii tinere?ii nomade pe o insuli?? din America. Tot verdea?? ?i chiar militantism ecologic !… S? mergi la iarb? verde … S? scrii cum ai fr?mânta pâinea, ca doamna în verde, la ad?postul copacilor prieteni. Nu se spune oare c? p?dureanca Marguerite si-a ascuns numele de familie Crayencour, prin înlocuire cu anagrama Yourcenar, v?zând în litera Y simbolul unui copac ? La aproape trei secole ?i jum?tate dup? întemeierea de c?tre Richelieu a nobilei institu?ii, rezervate pân? atunci b?rba?ilor, ei i s-a f?cut suprema cinste de a fi prima femeie aleas? în Academia Francez?, academie care înainte de a-?i stabili sediul sub celebra cupol?, cutreierase ?i ea destul, ?inându-?i primele ?edin?e la unul dintre membrii s?i, Conrart, apoi la Chancellerie ?i în sfâr?it la Luvru, pân? la Revolu?ie, ?i pân? ce Napoleon a instalat-o la Colegiul celor patru na?iuni, ast?zi Institutul Fran?ei. Ce de peregrin?ri pentru ace?ti Nemuritori în frac verde!
Asem?n?toare unei „Petite-Plaisance“, unei modeste cocioabe din Sligo, în vestul extrem al Irlandei, înverzita Erin a ad?postit ?i vacan?ele lui Yeats. Acolo ?i-a ?esut acel pa?nic sem?n?tor de vise, paradiziacele covoare, pe care nu trebuie s? p??e?ti decât în vârful picioarelor. În ce-l prive?te pe cel?lalt mare irlandez Beckett, el s-a refugiat în verdea?a umbroas? a viilor regiunii franceze Roussillon, culegând struguri ?i scriind A?teptându-l pe Godot… Tot din acelea?i p?mânturi g?lbui ale Proven?ei s-a hr?nit ?i verva sulfuroas? a divinului marchiz de Sade în castelul s?u din Lacoste…
Din Filaos, deci – Bas-Didier – marea pornire a vie?ii mele, da, pân? la creola pornit?, pân? la aceast? pa?nic? re?edin?? Clerc din vârful drumului de la Didier, pe care oamenii pe bun? dreptate o ortografiaz? strâmb Claire, c?ci la urma urmei acolo am început s? v?d clar în via?a mea confuz?. Eleva?ie. Apogeu al unui itinerar geo-sentimental. Abia acolo am r?suflat, reg?sind, tutelari, al?i filaos mai frumo?i, alian?? de mândri cocotieri, descoperind acolo trandafiria splendoare a unei tufe de cârcium?rese ciugulite în zori de p?s?rile colibri, la ad?postul unui cais ?i a dracenei care îmi poart? noroc, la umbra unui „copac al c?l?torului“, savurând cap?tul peregrin?rilor mele, departe de ag???toarele ?i barbarele bougainvilliée din acea v?g?un? a Satanei de la Saint-Georges, cu sprincenele dese ?i încruntate pe deasupra privirii negre pline de gânduri b?nuitoare.
Acolo mi-am amenajat clandestin, s?pt?mâni întregi, luni întregi, f?r? s? ?tie cei doi demoni de care fugeam, sc?pând de st?pânirea lor, exorcizându-le puterea, un refugiu exotic ?i senin, cu o frumoas? scar? din lemn de „courbaril“ care ducea la un mezanin de „mahogany“ sculptat, o suav? caban? tropical?, populat? cu plante ?i flori. Acolo am r?suflat în sfâr?it.
Abia acolo am putut s? scriu f?r? a fi citit? f?r? veste, în ciuda voin?ei mele. ?i s? scriu goal?. Acolo mi-am achizi?ionat, în sfâr?it, prima mea cas?. Acolo am cunoscut pl?cerea de a putea scrie în pielea goal?, f?r? riscul vreunui atac intempestiv. Prima mea cas?, numai a mea, departe de violurile conjugale legale ?i alte violen?e verbale ce ar merita un proces verbal sau un registru de cas? f?r? formalit??i.
Chiar dac? un an mai târziu, o dragoste s-a strecurat în sfântul meu loca?, îmi luasem un an de vacan??, departe de sabaturile matrimoniale, de distrac?iile pseudo-conjugale sau de dezbaterile psihedelice, savurând ca un fel de nou? virginitate.
La urma urmei, fie ea oferit?, cump?rat?, închiriat? sau împrumutat?, schimbat? prin mut?ri multiple ca la Colette, cu scurte contracte de închiriere Trei…?ase…Nou?, sau ca la Baudelaire, care s-a n?scut în strada Hautefeuille, în mijlocul cartierului latin, dar s-a mutat de colo colo într-un ritm frenetic (sau boln?vicios, sau splinic?), casa este locul scrisului, locul sacru, locul entuziasmului, în purul sens platonic, altfel zis locul divin.
Casa scriitorului nu este nici domiciliu legal în sensul atribuit termenului de poli?ie, la care nu po?i veni s? cioc?ni decât dup? ora ?ase diminea?a, pentru a expulza sau aplica o sentin?? judec?toreasc?, c?ci el, scriitorul, elaboreaz? o oper? care nu ?ine cont de jurisdic?ii, cenzuri sau alte fatwa. Casa scriitorului nu este nici o adres? pe o carte de vizit?, de identitate, de sejur sau de munc?, pe o carte de credit sau carte albastr?, sau carte verde sau gri sau de orice culoare. Casa scriitorului nu e nici domiciliu fiscal nici sediu de firm?, c?ci ceea ce se creeaz? acolo nu se m?soar? în cifre. Casa scriitorului nu este re?edin?? administrativ? oficial?, nici „cas?, dulce cas?“, nici cocon de fluture. (Din moment ce buletinul oficial propune acest cuvânt echivoc cocon de fluture, refuzând anglicismul „cocooning“!). Casa aceasta nu are preten?ia de a fi un interior de fotografiat pentru elegantele reviste de decora?iuni interioare, c?ci ceea ce se produce acolo nu-?i are locul pe hârtie lucioas?. Cea mai proast? calitate de hârtie se potrive?te perfect. Casa scriitorului nu poate fi nici un loc cu u?ile închise în care crea?ia se sufoc?, nici o pu?c?rie, nici o ocn? ?i nici m?car un domiciliu conjugal, pe care un judec?tor s?-?i permit? a-l atribui unuia dintre so?i în caz de divor?.
Fie ea un minuscul apartament devorat de c?r?i, ori un grandios conac, ori o nebunie à la Dumas, ca barocul lui „Monte-Cristo“ de la Port-Marly, ea este LOCUS SOLUS, vizuin? îmblânzit? de verdea??.
Autor al unui Ghid al caselor de scriitori, Pierre Assouline noteaz? aceast? tr?s?tur? comun? a caselor scriitorilor. Se hr?nesc ei oare cu clorofil? ?… Clorofilian? crea?ie: respira?ie!
Un lucru e clar: scriitorii au nevoie de un ad?post sigur pentru a scrie. Chiar dac? ar fi s? fie o cocin? de porci. Nu asta e problema. Atunci când Musset, bolnav ?i „uzat de excese“ (dup? expresia consacrat?, a cui oare, doamne ?), avea necazuri cu care nu era deloc de glumit, el ?i-a g?sit un protector, pentru a fi sigur c? va avea oricând o cas?, din moment ce, nu-i a?a? E nevoie de o u??, ca s? fie deschis? sau închis?! Î?i trebuie o u?? ?i un acoperi?.
George Sand a avut pân? la cap?t un Nohant în care s? se retrag? pentru a-?i savura pipele pân? pe la 72 de ani. În Statele Unite exist? sejururi de scris, oferite unor grupuri de autori, într-un loc lini?tit, pentru a le permite s? creeze, în imensa pace a unei p?duri. ?i dac? fuge dintr-un talme?-balme? imposibil, scriitorul se refugiaz? în str?fundurile unei cafenele sau ale unui p?rcule?, ba chiar ?i în lini?tea unui cimitir, cum f?ceau Sartre ?i Simone de Beauvoir la Montparnasse. În orice cârciumioar? g?se?ti o plant? verde, chiar dac? e pr?fuit? ?i anemic? !
Dac? Baudelaire, preferatul meu, ?i-a schimbat atât de des domiciliul, motivul era c? î?i c?uta casa LUI, a?a cum î?i tr?ia tumultuos c?utarea febril? a Idealului. Lui Balzac, plin de datorii, ajuns dincolo de pragul s?r?ciei, ocna? al scrisului, pl?tit cu rândul, p?lma? care a cunoscut splendoarea ?i mizeria, i-a ap?rut ca o cale spre libertate dreptul de a î?i putea trece într-o zi pragul lui, cu banii pe care nu-i avea. Atunci ?-a cump?rat un palat în verdea?a unui parc, dar nu l-a pl?tit niciodat?.
„S? te na?ti, s? tr?ie?ti ?i s? mori în aceea?i cas?“ este bizara re?et? de fericire dat? de Sainte-Beuve. Dac? criticul de alt? dat? mai poate face s? curg? valuri de cerneal? cu formula sa sibilinic?, casa din Arver, imobil de col? pe insula Saint-Louis, pe cheiul unde „curge Sena ?i iubirea noastr?“, poart? s?pat? în piatr?, amprenta sonetului care face din acest poet discret al vremii trecute un Nemuritor: „Sufletul meu î?i are secretul. / Via?a mea î?i are misterul…“
Întotdeauna ap?rat? de frunzi?, casa scriitorului d? cu tifla fugii timpului, sub puntea Artelor sau sub podul Mirabeau, pe care trecea Apollinaire, la cel?lalt cap?t al Parisului, la câteva valuri ale fluviului mai târziu.
Câteva talazuri oceanice mai încolo, neputând s?-mi aleg domiciliul în z?pu?eala mea natal?, în tic-tac-ul prea r?sun?tor al cartierului Terres-Sainville, profanat de o ?osea pentru bolizi cu persoane gr?bite (în locul aleii cu copaci „flamboyan?i“ a copil?riei sale foyaleze) ?i de c?rnoase hetairele dominicane pentru b?rba?i cu necesit??i urgente, într-atât încât nu mai existau nici p?mânt, nici nimic sfânt în Terres-Sainville, nici în strada Bolivar, noua locuin?? de familie (în ciuda conota?iilor eliberatoare ale acestui frumos nume, BOLIVAR, cu ecouri de revolu?ie sud american?), nici în gr?dinile Balata, prea vizitate de public peste zi ?i acaparate de paznici cu pistol noaptea, nici apartamente libere la picioarele acelui sfânt Sacré-Coeur din Balata, antica vil? de vilegiatur? matern?; rechizi?ionat? de o m?tu?? bogat?, care se b?tuse s? o cumpere, dar nu mai locuia acolo, dup? cum nu mai exista nici posibilitatea de a achizi?iona din mâinile unei alte b?trâne veri?oare, vreunul din domeniile familiei p?rinte?ti din Haut-Didier, prea scump la metru p?trat ?i oricum închiriat, ?i necunoscând nici un Mecena cu adev?rat dezinteresat, scriitoarea noastr? o dat? ?i jum?tate dezm?ritat? se puse s? viseze la demaraj, adev?rat? ?i divin? revela?ie! O duse gândul la Zion-ul fra?ilor rasta, departe de Babilon, de agen?iile lui imobiliare, de mica publicitate („garsonier?, F2, F3, F4. Vedere spre mare dac? te apleci bine, cau?iune, a se pl?ti chiria pe trei luni înainte, a se furniza trei flutura?i de salariu“ ?i mai ce ? G?in? cu orez?)… Departe de orice defiscaliz?ri, beton?ri ?i false ocazii f?r? nimic sfânt.
In plin? regenerare ?i revitalizare, f?cu ?i ea o scurt? criz? mistic?, plin? de ardoare juvenil?.
Fugind de balaurul Sfântului Gheorghe ?i de demonul de la Saint-Michel, de c?pc?uni ?i otr?vitori, de b?rbi albastre de tot felul ?i de lupii ?i vârcolacii cei r?i, o cuprinse dorin?a de a reg?si puritatea primitiv?, de se refugia în sânul mumei natura. Iubirea pentru Jah, de ce nu ? De ce s? nu încerce? Yes I !… P?i da ! De ce nu „zionul“, s? fie liber? ca o leoaic? ? De ce nu „zionul“, fugaro?! La ad?post, departe de Babilon ?… Yes I! Jah Rastafarai ! Oricum nu fusese iubit? decât de b?rba?i imposibili sau de un fel de mume ale p?durii „gudu“. Îi veni gustul s? o ia razna, ca ?i cum s-ar fi c?lug?rit. Dac? ar fi avut cu 20 de ani de chinuri pseudo sentimentale mai mult ar fi tras-o pe m?t?nii.
Ea î?i strânse p?rul, cu capul legat, cu ?oldurile legate, natural? natural?, î?i ascunse picioarele sub o fust? lung? în stil haitian, femeie de alt?dat?, femeie dintr-o bucat?, negres? autentic?, î?i înc?l?? picioarele goale în sandale, le scoase din ora? ?i lu? calea Urmei, spre p?durea tropical?.
Ajuns? la kilometrul 10, în apropiere de Locuin?a Model, ea î?i l?s? ma?ina la cheremul ho?ilor ?i ruginei.
Cu un pas s?n?tos, porni s? urce nemotorizat?, liber?, lung? ?i z?lud?, ce exaltare! Pân? în în?l?imilor norilor, fredonând melodii de ale lui Jimmy Cliff: „I can see clearly now“… Se f?cea lumin? în ea.
De odat? îi revenir? în memorie versurile magice ale lui Gratiant înv??ate la gr?dini?a de pe strada Perrinon, acolo jos, în ora?ul de jos, pe când nu era decât o pi??cioas?; acele cuvinte care îi marcaser? copil?ria, acea fantasmagorie creol?, întip?rit? în ea, cu ciudata ei ortografie etimologizant? de pe vremuri: «An souè assou la route Balata… / An ti boutique en bas an pied mango / Toutt bête-à-feu ka lumin dans grand bois / An touff bambou ka crié con an moune, / An nhom passé-ou-pié nu san ou ten-n li; / An grand coutlas té ka cléré assou bra-ï… / (…) / An-ni songé, ché, an-ni songé »…
?i ea d?du curs invita?iei, se porni s? viseze, s? viseze…în seara aceea, urcând pe acela?i drum al Balatei, o jum?tate de secol mai târziu, pândind „licuricii din p?dure, fo?netul bambu?ilor gemând ca un om, atingerea omului cu picioarele goale, cu un cu?it mare, lucios la cap?tul bra?ului, omul care te-a dep??it cu picioarele goale f?r? s?-l fi auzit ?i acel miros de gaz care te va urm?ri ca un câine“…
Ea vis?, vis?… Temându-se ca visul s? n-o fac? s? viseze prea mult…
Dubl? reînc?rcare: cânt?re?ul jamaican prieten, de dincolo de m?ri ?i poetul martinichez decedat, o înc?lzeau, îi populau drumul solitar în r?coarea serii ce se l?sa pe umerii ei. Ea se sim?ea bine în pielea ei, pielea ei înghe?at? de seninul asfin?itului, î?i reg?sea senin?tatea tremurând, mândr? ?i febril?.
Imaginea omului cu cu?itul o fi fost cea a unui bitako de treab? care se ducea s? taie iarb? pentru iepuri… Iar miile de prezen?e animale sau vegetale, bambu?i nebuni, fiare de foc, lemne mari, îi erau familiare, primitoare, tot atâtea prezen?e aliate… O umil? bojdeuc? f?cut? de mâini de ajutor, în str?fundul p?durii tropicale, la umbra unui picior de mango, pentru a scrie în voie, printre Fra?i, YES I !…
Yes I, Yes I!
Da, vreau!
Ah! S? ajung? mai repede la zion-ul acela, acolo unde se spune „I and I“, „eu ?i eu“, ?i nu „noi“, minciun? f?cut? de homo homini lupus ?i de porci plus porci egal zero în fa?a unei cifre !… Ea alearg? spre Leul Etiopiei… Ah ! S? faci abstrac?ie de miasmele morbide, s? g?se?ti un refugiu binecuvântat, s?-?i înc?lze?ti trupul ?i sufletul în mijlocul unui grup de oameni cura?i !… Eleva?ie.
Dar drumul trecea prin Colson.
Abia dep??it poligonul de tir din tab?ra sold??imii, dup? locul numit „În Nori“, ea se scufund? în ni?te nori ciuda?i, p?trunse în halucinante ?i viride eflorescen?e, se adânci sub o bolt? de cârcei f?cut? din arborescen?ele lianelor ?i ferigilor îmbr??i?ate, apoi d?du peste un ?icnit în plin? abracadabra?ie, care amenin?a cu un enorm „boutou“ ?i cu o foaie de ie?ire din spitalul psihiatric de la kilometrul treisprezece, c?ruia to?i, nori, verdea??, fe?til? aprins?, tiruri fantom? ?i planuri de viitor, to?i, afar? de foaia alb? (dar s? nu uit?m c? surioara e scriitoare ?i chiar scriitoare inspirat? : misterul paginii albe n-o sperie !), to?i fur? cât pe ce s?-i trag?, flap! o carabinat? tremurat?.
Tralala-ul desena volute extravagante cu hârtia lui oficial? în mâna stâng?, jucându-se în acela?i timp cu mâna dreapt?, cu „boutou-ul“ s?u pe o inexistent? gonga, o imaginar? gros-ka sau o himeric? piele de c?prior.
Speriat? de atâ?ia nori ?i himere, cu gândurile întunecate de singura fiin?? omeneasc? vizibil? roat? împrejur, în afar? de invizibilii tr?g?tori militari care nu-i ridicau deloc moralul, tremurând de frig ?i de fric?, scriitoarea noastr? n-a mai g?sit niciodat? zion-ul, nici vreo urm? de fum, nici de dr?gu?? ierbu?oar?, care s?-i semnaleze – ah, ce u?urare! ce reconfortante efluvii! – vreo prezen?? „rastafarian?“.
Ea g?si doar curajul s?-l m?soare pe loc pe tr?snit ?i s?-?i ia propriile picioare la spinare, s?tul? s? se tot chinuie s? uite, printr-o autoconvingere din ce în ce mai fragil?, p?ianjenii otr?vitori ?i trigonocefalii!
O pândeau desigur, toate animalele astea, ascunse în umbra protectoare a ferigilor arborescente… Ea î?i d?du seama deodat? c? noaptea nu va întârzia s? cad? peste ea !… Scriitoarea noastr? î?i ridic? deci, cu atât mai iute, prea lunga fust? de ucenic? femeie „rasta“ virtual?, care o împiedica la fug?, coborî cât putu de bine, sucindu-?i gleznele în sandalele ei africane, de-a lungul povârni?urilor ternului Césaire, se rostogoli, se zgâl?âi, mul?umind tuturor sfin?ilor din paradisul cre?tin, singurii pe care îi cuno?tea deocamdat?, c?ci ignora cu des?vâr?ire pe sfin?ii „rasta“, mul?umind proniei divine c? drumul de întoarcere ?i salvare era din fericire în pant? coborâtoare (?i nu invers cum afirma popa la biseric?), într-atât încât nu mai avu cuvinte de binecuvântare când î?i g?si ma?ina, scumpul ?i micu?ul ei automobil, promis alt? dat? tuturor dracilor, iar acum abia umezit de rou? în umezeala serii, stând credincios în acela?i loc ?i c?ruia, mul?umesc lui Dumnezeu, nu-i lipsea decât un ornament, furat de nu se ?tie care Frate.
?i care demar? pe loc.
Atunci binecuvânt? ea tehnologia.
Port-Royal, iulie 1994 ?i Haut-Didier, în Vinerea Sfânt?, din 13 aprilie 2001
[...] Nu degeaba oamenii de treab? din public (nu spun vulgum pecus) au un adev?rat cult pentru casele scriitorilor. C?ci scriitorul însu?i este strâns legat de ele. Un Mecena a oferit în dar lui Strindberg un conac cu gr?din?, pa?nic loc de odihn?, pe care mi-l închipui asem?n?tor cu casa copil?riei mele ?i cu casa mea din Fran?a, ambele ascunse în apropierea unei mân?stiri, astfel încât pa?nicele m?icu?e îmi sunt cele mai apropiate ?i lini?tite vecine, ca ?i cu casa mea natal? din Port-de-France, cas? natal? de-adev?ratelea, în care am v?zut lumina zilei, în mâinile unei moa?e b?rb??oi, c?reia îi datorez întreaga mea recuno?tin?? pentru frumuse?ea buricului meu: îi datorez norocul de a fi sc?pat de modelul dizgra?ios în form? de tirbu?on proeminent, asem?n?tor cu un cap?t de caltabo?, care urâ?e?te, – vai! – burta multor compatrio?i. Cer iertare pentru acest scurt acces de învârtire în jurul buricului, dar nu pot s? nu profit de aceast? solemn? întâmplare pentru a aduce mul?umiri acelui estet b?rbat-femeie, precum ?i bunului doctor P-F (nu chiar atât de cumsecade de altfel, c?ci era sexist ?i supersti?ios, care trebuia s?-mi fie na?, dar a renun?at v?zând c? m-am n?scut fat?: cic? poart? ghinion, la o prim? n??ire; trebuie s? fii mai întâi na?ul unui mic mascul, a zis în esen?? tipul, v?r de al mamei). Brava cum?tr? ?i presupusul cum?tru sosiser? în grab? amândoi s? m? ajute s? m? nasc la domiciliu, în str?fundul cartierului Terres-Sainville, pe strada>>>>> Suzanne Dracius [...]