Francis Dessart : „Pentru ce s? de-spiritualiz?m Europa“?
Civiliza?ia european? ?i culturile populare
Pas cu pas, insidios chiar, mai multe ??ri europene ?i chiar Uniunea European? lanseaz? legi, reglement?ri sau directive împotriva acelei sensibilit??i spirituale care a f?cut m?re?ia civiliza?iei europene, a Europei reale – deci trans-uraliene – care nu se limiteaz?, nici în timp nici în spa?iu, la câteva organiza?ii interguvernamentale actuale. Un document adoptat la Lisabona, în urma unei reuniuni, provocase deja o reac?ie viguroas? a lui Jacques Delors, fost pre?edinte al Comisiei Comunit??ilor Europene, care regreta absen?a oric?rei referin?e religioase ?i spirituale în defini?ia Europei. Cu actualul proiect de Constitu?ie european? (înc? proiect, s? nu uit?m), unele cercuri au tergiversat atât c? s-a încercat o diferen?iere între spiritualitate ?i religiozitate pentru a încurca urmele ?i a p?c?li, înc? o dat?, opinia public? în numele democra?iei.
S? credem oare c? însu?i cuvântul „religie” provoac? alergie intelectualilor autoproclama?i ai „gândirii unice” ?i dasc?lilor de „politice?te co-rect”? Dup? ce nici Stalin, nici Enver Hodja nu au reu?it s? dezr?d?cineze cu for?a sentimentul religios al poporului lor, democra?iile occidentale sunt pe punctul de a reu?i, atât la ele acas?, cât ?i în Europa de Est, care a-bia î?i reg?sise sufletul, niciodat? pierdut de altfel. Nu suntem atât de nai-vi încât s? nu ?tim care sunt cercurile acuzate. I se atribuie cancelarului Schröder ideea, exprimat? în ?oapt?, c? el nu este împotriva religiei, dar pentru o societate în care religia s? nu mai fie necesar?. F?r? comentarii. Jules Ferry, la vremea lui, fusese cel pu?in mai clar în exprimare, când a strigat cu ur?: „Republica este pierdut?, dac? statul nu se descotorose?te de biseric?” .
Na?ionali?tii arabi cre?tini, ca ortodoxul dr. Michel Aflaq, fondator ?i principal ideolog al partidului Baath, avuseser? meritul de a-?i fi respectat majoritatea musulman?. Unele minorit??i ar trebui s?-?i aminteasc? de faptul c? au datoria de a respecta majoritatea, respectul netrebuind s? fie în sens unic. Astfel, Aflaq îl califica pe Muhammad drept profet arab. Or, gânditorii no?tri vor s? anuleze acum ?i aici dou? milenii de cre?tinism (fi-xate pe baze celto-druidice ?i ?amanice) ?i s? ne terfeleasc? istoria de la Glastonbury la Vladivostok. Oricâte erori ar fi comis (dar cine nu a comis?), Europa este indisolubil legat? de civiliza?ia cre?tin?, chiar dac? res-pect?m, f?r? nici o rezerv?, alte curente de gândire. Fa?? de aceast? rea-litate, politica politicienilor nu este chiar nimic.
Civiliza?ia european? ?i culturile populare
Evocarea sensului ?i ?anselor culturii populare în contextul integr?rii europene ne poate permite s? plas?m câteva jaloane ale unei prospective deosebit de pozitive, dar cu condi?ia s? r?mânem lucizi ?i s? nu ne facem iluzii.
Idealul este exaltant dar, dincolo de exprimarea sa verbal?, trebuie s? îi sesiz?m filozofia intrinsec? ?i s? evit?m astfel ca o anumit? banalizare s? sting? scânteia… Directorul general al U.N.E.S.C.O., profesorul Federico Mayor, ne împ?rt??ea dup? cum urmeaz? una dintre ideile sale: „Civiliza-?ia este fructul îmbog??irii reciproce a culturilor. Cultura în sensul s?u cel mai autentic implic? toleran??, c?ci deschiderea spre ceilal?i este condi?ia creativit??ii ?i dezvolt?rii spirituale” . Din aceste câteva cuvinte decurge imperativul diversit??ii: o cultur? exist? în raport cu altele ?i ele nu pot fi comparate decât în cadrul autenticit??ilor ?i identit??ilor respective. Dac? civiliza?iile se nasc din întâlnirea fructuoas? a unor culturi diferite, asta nu înseamn? c? ele trebuie s? dispar? într-o contopire inform? ci c?, dimpotriv?, ele continu? s? creasc? în convergen??, continuând s? exprime ceea ce este mai intim ?i mai specific în r?d?cinile lor respective.
Vorbind despre o no?iune nou? la vremea lui, ?i anume spiritul poporului, Johann Gottfried Herder vedea în acesta „rezultatul credin?elor unui popor, al sensibilit??ii, facult??ilor ?i eforturilor sale”. Ce-i drept, în diversitatea lor, cei mai frumo?i copaci din p?durile noastre, cei mai înal?i, cei mai stufo?i ca ?i cei mai umili au cu to?ii în comun faptul de a fi înr?d?cina?i. F?r? r?d?cini nu exist? cre?tere, nici vecin?tate, nici altoi.
În zilele noastre no?iunea, sociologic exact?, de „sat global” poate fi pretextul mitului devastator al unei „gândiri unice” sau al unei culturi omogenizate. Într-un astfel de context, no?iunea de alteritate, de Cel?lalt va disp?rea în fa?a unicit??ii totalitare.
Dac? presiunile mediatice, a?a-zis mondialiste, ale actualit??ii ne alarmeaz?, analiza nu este nou? în istoria european?. În secolul trecut, ?coala elve?ian? de istorie introdusese în demersul ?tiin?ific aceast? no?iune fluctuant?, dar real? de suflet al unui popor. Giuseppe Cocchiara rezum? astfel aportul acestei mi?c?ri culturale care a f?cut din folclor o disciplin? intelectual? adev?rat?: „Într-o epoc? în care spiritul Luminilor vedea în tradi?iile populare erori ale spiritului, istoricii elve?ieni le-au considerat ca fiind elemente constitutive ale omenirii: de unde exigen?a de a le introduce în studiul istoriei ?i de a face din ele baza caracterului original si fundamental al oric?rei na?iuni”. Folosirea cuvintelor într-un sens contrar în?elesului lor primar a fost dintotdeauna considerat? primejdioas? de c?tre adev?ra?ii filozofi, de la Confucius la Orwell… Din punctul acesta de vedere, secolul „Luminilor” a ac?ionat ca un comutator. Nu m? voi pronun?a aici asupra eventualit??ii „ciclurilor istorice”, dar m? voi mul?umi s? constat c? semnalul de alarm? trebuie tras de urgen?? acum, ?i mai ales în Europa…
Semantica se dovede?te a fi de o utilitate excep?ional? atât în psihologie, cât ?i în politologie ?i culturologie. M? num?r printre cei care cred c? folosirea unui cuvânt nu este niciodat? gratuit?, nici neutr?. Un cuvânt poate fi banalizat de mass media într-un sens absolut transformat ?i folosit astfel în scop de manipulare. S? îndr?znesc oare a afirma c? este cazul cuvântului Europa? Vom remarca astfel c?, cu cât vorbim mai mult despre Europa, cu atât mai rar încerc?m s? o definim. Astfel, auzim punându-se întrebarea dac? cutare sau cutare ?ar? trebuie sau nu s? adere la Europa: adic? s? adere la o entitate de civiliza?ie sau la un ansamblu geografic din care ea face parte în mod evident de milenii! Se face o evident? confuzie între Europa esen?ial? ?i cei câ?iva ani?ori, aproape inexisten?i din punctul de vedere al istoriei pe care îi num?r? cutare sau cutare dintre institu?iile administrative sau afaceriste care, din fericire, nu au monopolul calificativului european.
Termenul de integrare nu este nici el lipsit de pericole. Se pune oare problema s? ne integr?m într-o structur? preexistent?, care î?i are propriile reguli, c?rora va trebui s? ne conform?m? Ori problema se pune de a construi între Est ?i Vest ceva nou, împreun? ?i pe picior de egalitate?
În timp ce unii ar dori s? dea Europei un iz transatlantic, al?ii reg?sesc op?iunea generalului de Gaulle, a unei Europe de la malul nostru, al Atlanticului, la Ural, sau, mai bine zis, de la Brest la Vladivostok… Ca delimitare a Europei, Uralul este artificial pentru c? este vertical. Delimitarea real? (deci cultural?) ar fi trebuit f?cut? orizontal, între Nordul ?i Sudul a ceea ce este acum considerat ca fiind Asia.
Tuturor defini?iilor, contradictorii din moment ce sunt ?tiin?ifice, ale Na?iunii, eu le prefer no?iunea subiectiv? ?i uman? de „dorin?? de a tr?i împreun?”, no?iune atât de scump? lui Ernest Renan. Nu exist? mai multe: exist? o singur? civiliza?ie european?, unic? ?i format? din diferite culturi. Acestea pot fi na?ionale, statale, regionale, transfrontaliere, uni- sau pluri- lingvistice… Diversitatea fiind în firea lucrurilor ?i trebuind, conform re-gulilor moralei, s? fie respectat? (ceea ce înseamn? toleran?? activ?), culturile populare sunt adev?rata oglind? a Europei, adic? a Europei popoa-relor; a tuturor popoarelor, f?r? ostracism, rasism, exclusivism!
Supravie?uirea culturilor ?i tradi?iilor populare este singura ?ans? de supravie?uire a Europei noastre comune… O cas? comun?, chiar dac? unii ar dori s? împart? casa f?r? voia ei. Eu sunt dintre cei care cred c? prin întâlnirea lor, culturile latin? ?i slav? ar putea aduce mult, în sensul unei adev?rate renov?ri a Europei, în respect mutual, toleran??, dialog. Îl voi cita pe Alexandr Soljeni?ân: „Orice cultur? na?ional? este binecuvântat?. Fie na?iunile, culorile omenirii; dac? ele ar disp?rea, omenirea ar fi de o lugubr? uniformitate, de parc? to?i oamenii ar avea acela?i chip, acela?i caracter. În mod indiscutabil, existen?a unor popoare diferite face parte din planul divin. Spre deosebire de toate asocia?iile ?i organiza?iile omene?ti, ethnos-ul, familia ?i persoana, nu sunt crea?ii omene?ti. El are tot atâta drept la existen?? ca ?i familia sau persoana.”
Oecumenismul nefiind sincretism, eu respect toate religiile dar f?r? a le confunda. Pot deci s? constat cu toat? senin?tatea intelectual? necesar?, c? de dou? mii de ani cre?tinismul a fost firul conduc?tor al unicei civiliza?ii europene: cu clipele lui de m?rire ?i gre?elile lui, cu sfin?ii ?i marii lui inchizitori… Într-o viziune euro-continental?, moral? cre?tin? nu a înlocu-it, ci înviorat, spiritualizat ?i umanizat culturile celto-druidice, ?amanice ?i forestiere, care au fost tradi?ia primordial?.
În mod concret, culturile populare autentic europene ne dau cheia pentru a urm?ri, dar ?i a în?elege, peregrin?rile spiritului omenesc, domeniu în care contribu?ia lui Mircea Eliade a fost determinant?. Dar nu este suficient s? p?str?m sau s? ap?r?m culturile populare ale civiliza?iei europene… Nu trebuie s? facem gesturi, f?r? a le în?elege sensul primordial… A?adar, culturile populare vor fi ?i un drum spre r?d?cinile evocate mai sus. Individul posed? o identitate f?r? de care el nu exist?. La fel ?i popoa-rele. Dar a afirma o identitate reg?sit? nu înseamn? s? o opui celorlalte identit??i. Pentru c? nu-l vom în?elege pe Cel?lalt (care este el însu?i pe de-a întregul), decât dac? ne asum?m pe noi în?ine ?i la fel va fi ?i cu dialogul inter-cultural. Nu exist? culturi intrinsec superioare sau inferioare: for?a unei civiliza?ii vine dintr-o diversitate asumat?, în?eleas? ?i inten?ionat? în sensul complementarit??ii. Prezentând pe ??ranii satelor române?ti, pictorul Dumitru Ghia?? a atins universalul care, f?r? r?d?cini, nu exist?. Slav din Basarabia, dar patriot cultural al românit??ii totodat?, sculptorul Andrei Ostap a trecut peste îngustimile clasice ?i a prosl?vit fecunditatea slavo-latin?. Nu i-am citat din întâmplare pe ace?ti doi arti?ti, din moment ce primul este unchiul so?iei mele, iar al doilea este tat?l ei, deci bunicul copiilor mei, care sunt în consecin?? euro-slavo-latini: dovezi vii ale faptului c? nu sunt atât de utopic cum a?i putut crede! Dac? se cerea o concluzie, ar fi s? subliniem c? respectul reciproc într-un dialog creeaz? o cultur? a p?cii ?i a bun?voin?ei ?i catalizeaz? o înviorare spiritual? f?r? de care, dup? cum spunea Malraux, „secolul XXI nu va fi deloc” !
Pentru ca Europa s? fie respectabil? ?i respectat?, europenii trebuie s? se respecte între ei.
Francis Dessart
Incoming search terms for the article:
- dessart rat com (1)
[...] Pas cu pas, insidios chiar, mai multe ??ri europene ?i chiar Uniunea European? lanseaz? legi, reglement?ri sau directive împotriva acelei sensibilit??i spirituale care a f?cut m?re?ia civiliza?iei europene, a Europei reale – deci trans-uraliene – care nu se limiteaz?, nici în timp nici în spa?iu, la câteva organiza?ii interguvernamentale actuale. Un document adoptat la Lisabona, în urma unei reuniuni, provocase deja o reac?ie viguroas? a lui Jacques Delors, fost pre?edinte al Comisiei Comunit??ilor Europene, care regreta absen?a oric?rei referin?e religioase ?i spirituale în defini?ia Europei. Cu actualul proiect de Constitu?ie european? (înc? proiect, s? nu uit?m), unele cercuri au tergiversat atât c? s-a încercat o diferen?iere între spiritualitate ?i religiozitate pentru a încurca urmele ?i a p?c?li, înc? o dat?, opinia public? în numele democra?iei. S? credem oare c? însu?i cuvântul „religie” provoac? alergie intelectualilor autoproclama?i ai „gândirii unice” ?i dasc?lilor de „politice?te co-rect”? Dup? ce nici Stalin, nici Enver Hodja nu au reu?it s? dezr?d?cineze cu for?a sentimentul religios al poporului lor, democra?iile occidentale sunt pe punctul de a reu?i, atât la ele acas?, cât ?i în Europa de Est, care a-bia î?i reg?sise sufletul, niciodat? pierdut de altfel. Nu suntem atât de nai-vi încât s? nu ?tim care sunt cercurile acuzate. I se atribuie cancelarului Schröder ideea, exprimat? în ?oapt?, c? el nu este împotriva religiei, dar pentru o societate în care religia s? nu mai fie necesar?. F?r? comentarii. Jules Ferry, la vremea lui, fusese cel pu?in mai clar în exprimare>>>>> Francis Dessart [...]