Al. Florin ?ene: „Mitul Edenului în universul poetic european al secolului XX“
Aceast? lucrare încearc? s? eviden?ieze ?i s? clarifice modul de abordare al Mitului Edenului ca Paradis în poezia european?,cu sensurile,semnifica?iile conceptului de Paradis,Eden sau Rai,inclusive cu toposurile ce tangen?iaz? acest concept în diferite loca?ii al spa?iului dintre Marea Mediteran?,Marea Nordului,oceanul Atlantic,pân? în Mun?ii Urali.Tot odat? încerc?m s? clarific?m modul de în?elegere ?i percep?ie al Edenului ?i ipostazele acestuia în poezia european? a secolului trecut.
In contextual acestei teme edenul ca simbol cultural are la baz? ceea ce scria Eugen Simion în Scriitori români de azi,a lua în considerare binecunoscuta mitologie a pendul?rii între dou? universuri.Prin construc?ia psihic? a omului,natura existen?ei este duplicitar? ?i conflictual?,iar profilul spiritului s?u creator analizat ,cumprisma descompune lumina”ne las? vederii starea de gra?ie liric? nesigur?,discontinu?,ce trebuie continuat?,exploatat? printr-un travaliu intellectual care s? restrâng? pân? la ultimile limite inspira?ia ca hazard.Orice mare crea?ie de cultur?,cum scria Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului,e însufle?it? de avântul transcenderii limitelor terestre.
Exist? la omul European,?i mai ales la poet,o nostalgie a paradisului ca impuls fundamental al imaginarului,iar poezia este salvarea particularului în universal,a tr?irii clipei în eternitate,c?ci frumuse?ea poetic? aspir? spre inefabil,spre climatul superior,din ale c?rui gr?dini paradisiace s-a f?r?mi?at,cândva.(Nichifor Crainic-Nostalgia paradisului,Editura Moldova,Bucure?ti,1987,pg.526/527).
Se observ? la poe?ii europeni c? nu to?i percep ?i simt edenul în acela? mod ?i sens.Dac? pentru unii este spa?iul fericirii supreme ,pentru al?ii este efortul intelectual ?i fizic care ,în final,creeaz? euforia paradisiac? mult visat?.
Poezia european? prin reprezentan?ii ei de seam? proiecteaz? fiin?a omeneasc? între lumina paradisului ?i întunericul iadului,ca bezn? a neputin?ei,acestea fiind cele dou? dimensiuni extreme ale ve?niciei ?i infinitului.Ins? de la începuturile ei poezia european? î?i are originile în imnurile cultice ?i odele pindarice.Dup? explozia romantic? orice regul? clasicist-abstract? este abolit? în numele apropierii de natur?,ca fenomen edenic,pentru recâ?tigarea naivit??ii originare a poetului;îns? nu peste mult timp,parnasianismul va preconiza ca surs? de inspira?ie nu realul,ci artificialul creat de poet,poezia îns??i.Paul Valery,în acest context a?eaz? imaginea mental? a lui uomo universale sub semnul poiesis-ului,avertizându-ne acela care n-a privit în albul hârtiei lui o imagine tulburat? de posibil,?i de regretul dup? toate semnele ce nu vor fi alese,nici n-a v?zut în limpedele aer a construc?iei ce nu este acolo,acela pe care nu l-a bântuit ame?eala îndep?rt?rii de un ?el,nelini?tea de mijloace,previziunea întârzierilor ?i-a dezn?dejdilor,nu a cunoscut edenul imaginar.Unii poe?i europeni v?d edenul în imaginea tulburat? de posibil,a?a cum dup? Valery,logica imaginativ? specific? ochiului de crea?ie poetic? reprezint? o singur? însu?ire a lucrurilor ?i le evoc? pe taote celelalte.
Edenul în poezie era v?zut de A.E.Baconsky ca realitate suprapus?,iar G.B.Vico scrie c? toate na?iunile erau na?iuni de poe?i c?ci poezia nu este decât imita?ie.Numai contradic?ia acceptat? ?i evident? dintre frumosul natural ?i frumosul artistic realizat cu totul independent ?i sincronizat adeseori cu urâtul natural,ne duce cu gândul la eden.Platon spune c? poe?ii creaz? fantome,?i nu realit??i,fapt ce ne duce cu gândul la edenul visat,iar Heidegger spunea:Poezia î?i creeaz? operele în cadrul limbajului ?i le creeaz? din materia limbajului,tocmai aceast? materie construie?te edenul poetic.
In secolul XX,la noi,au v?zut lumina tiparului multe lucr?ri ce au abordat diferite aspecte ?i probleme ale poeziei europene îns? foarte pu?ine dintre acestea au analizat,doar în trecere,tema edenului în poezia european?.T.S.Eliot spunea ,chiar dac? unele din ele v?desc o contigent? baudelairian?,c? Poezia nu este frâu liber l?sat emo?iei,ci e un mod de a evada sub imperiul ei.?i aceast? evadare ,cum spunea, sub imperiul poeziei este indubitabil zona inefabilului eden.
Mort la numai 27 de ani Georg Trakl a stârnit interesul dup? al doilea r?zboi mondial.Poezia acestuia se intersecteaz? cu cea a lui Robert Musil,concet??ean austriac,pentru care edenul este o stare de spirit.Tonalitatea poeziei lui Trakl o aminte?te pe aceea a lui Holderlin,la care edenul se afl? în diafanele anale ale vântului.,de fapt cum spune odinioar? Don Luis de Gongora.Aerul enigmatic a lui Trakl interpretat sofistic de Heidegger,ne descoper? un poet pentru care edenul este;Luna,ai spune un mort/Ie?ind din genunea-I albastr?.(Occident).
În antitez? cu acest poet Constantinos Kavafis venind de pe un meridian exotic,la confluen?a Levantului cu anticile civiliza?iei,pentru marele poet grec edenul este o insul? sau o c?l?torie.In versul lui sim?i gustul esen?elor tari,a formelor imateriale r?mase str?vezii în v?zdu, a?a cum ne închipuim tipologic gr?dina biblic? a edenului.Religia ?i experien?a tr?it? devine la el o ra?iune a vie?ii.Acest fapt îl vedem în poemul s?u Itaca unde insula lui Ulise cap?t? valoarea edenului,altfel decât în mitul Homeric.Ea este pretextul care în sine justific? îmbog??irea:Du-te-n cet??ile Egiptului/ca s? prime?ti de la-n?elep?i înv???tur?.?inta c?l?toriei r?mâne un reper simbolic,iar edenul ca r?splat? fiind în ultima instan?? îns??i c?l?toria.
Genialitatea,spunea Eugenio Montale, const? în a fi în?eles c? elinul de atunci corespunde cu homo europaeus de ast?zi,?i în a fi reu?it s? ne scufunde în acea lume ca ?i când ar fi fost a noastr?.Aceasta e într-adev?r marea metafor?(edenul) a lui Kavafis.Spre deosebire de poetul grec,Ruben Dario devenit un fenomen general în Spania în prima perioad? a secolului XX, c?ruia Unamuno îi cere poetului s? g?seasc? sufletul dincolo de carne,pentru care autorul Solitudinilor se declar? simpatizant al Meditiaciones rurales, unde reg?se?te edenul.
La poe?ii europeni,inclusiv cei din spa?iul carpato-danubiano-pontic,descoperim dimensiunea ra?ional? al sublimului,cum spunea Kant,dar ?i jocul de fug? c?tre teritorii sublime.
La Eugenio Montale,poetul italian,ale c?rui poeme sunt invadate de simbolul concentrat de heraldic? ?i de o frisonare dureroas? îmbinat? cu nostalgia pentru categoriile ideale,luate ca eden,cople?it fiind de anodin sau r?v??it de spiritele ce peste convulsivul p?mânt/zboar? în roiuri.(Tramontana).Edenul la Montale este virtualitatea ontologic?,dar ?i marea ca suveran principiu al existen?ei ?i al vie?ii:Tu prima mi-ai spus/c? m?runtul zbucium/al inimii mele era doar o clip?.A te apropia de mare presupune a p?stra neatins edenul ca întreg tezaur sufletesc.Universul edenic pentru poet sunt vechile r?d?cini care convie?uiesc cu tendin?a spre în?l?imi,spre lumin?,spre b?nuite zone de combustie purificatoare sau de reviviscen?? miraculoas?,aceast? simbioz? creaz? mitul m?rii ce se suprapune peste eden:Ad?-mi tu planeta care te conduce/acolo unde blonde transparen?e r?sar/?i ziua –ntreag? s? r?sfrâng?,în oglinzile- albastre/ad?-mi floarea-soarelui înnebunit? de lumin?.
Planeta visat? este edenul iar,pe când înebunit? de lumin? este metafora care coboar? peste noi extazele solare ale poetului Jorge Guillen,din aceea?i genera?ie cu Montale.In timp ce la Montale edenul este lumina,luat? ca în?elepciune,la T.S.Eliot edenul este o glosare pe marginea ideii de timp.Un rol important ]n ]n’elegerea edenului este cre?tinismul lui Eliot cu valoarea unei mitologii compozite,în care se interfereaz? elementele biblice cu amintirea elin? ?i cu succesiunea civiliza?iilor.Edenul la acest poet este istoria cu acel ascentism modern de sorginte jansenist?,a?a cum subliniaz? Clonde Viger.Melancolia timpului,a anilor care iau/Cu ei,departe,viori ?i flaute, care poart? falduri albi de lumin?,pentru Eliot face parte din indisolubilul tablou ce ne aminte?te de paradisul visat.
Umberto Saba, propus pentru Premiul Nobel,n?scut în Triest,este un poet al dramelor ascunse,(putem s?-l asemuim cu Bacovia),g?se?te edenul în înserarea Europei,sau,mai degrab?,în valoarea propriei biografii,fiindc? nimic nu te odihne?te de via??/ca via?a.În estetica,poe?ilor aminti?i pân? aici,?i în etica lor,totul se cl?de?te pe fundamentele labile ale unor valori spirituale pe care le indentific?m ca spa?iu edenic.Conceptele despre acesta sunt spectaculare sublimiz?ri ale lui cogito,ce trec prin procese evolutive,de rafinare,nuan?are ?i diversificare impuse de realitatea a c?rei esen?? o exprim?.
Poezia edenului dezvolt? o responsabilitate asumat? din partea autorilor ei,ci implic? o angajare a speran?ei de?arte,ca privire spre real,asem?n?toare aruncat? de Moise spre P?mântul F?g?duin?ei.(Observa?ie f?cut? de Kafka).
Poetul Serghei Esenin,ajuns o legend? ?i prin accidentele existen?ei sale,are sentimentul naufragiului care-?i repudiaz? cosmosul,tocmai pentru faptul c? poetul rus nu are în perspectiva viziunii sale,edenul ca ultima speran??:Vânturi,o furtuni înz?pezite/M?tura?i via?a mea trecut?!Aceast? lupt? cu propriul s?u trecut va domina existen?a ?i poezia lui din perioada urm?torilor ani pe care-i mai tr?ie?te,dup? 1919,când a scris versurile citate.Dup? vizitarea Statelor Unite ale Americii Esenin este convins c?”adev?rurile”pe care le aflase de la comuni?tii sovietici contraveneau realit??ii.La înapoiere,se simte tot mai bolbav ?i edenul visat îl g?se?te în “universul”absintului ?i al votci.Este tot mai bolnav suflete?te ?i trupe?te.Pentru el edenul nu mai exist?,dar îl reconstruie?te,a?a cum îl în?elege,în poezia Moscova cârcium?reasc?,o capodoper? a poeziei europene.La fel ca odinioar? Verlaine(Dis,qu /as tu fait,toi que voila/De ta jennesse?),poetul rus se întreab?:Oare nu mi-am b?ut,parc? ieri,tinere?ea?Aceasta fiind timpul edenic,?i î?i m?rturise?te pustiul ce-l chinuie:Nu m? l?sa cu privirea ta rece,/nu
m ?-ntreba câ?i ani am,cum ar?t,/Bântuit de un spasm epileptic,/sufletul mi-e ca un galben schelet.Poetul,totu?i, cunoa?te frecvente interludii de sc?p?r?ri de lumin?,pe care le putem lua ca edenice,atunci scrie Balada celor 26 ?i Drumul meu.Poezia esenian? refuz? happy-end-ul.Puterea ei magic? rezist? în sinceritate,fiind poezie de confesiune dureroas?,tocmai de aceea edenul nu prea î?i g?se?te locul ?i datorit? lipsei visului frumos.Exist? un conflict fundamental între structura vis?torului cu naivit??i de himer? paradisiac?(aici edenul este tot mai îndep?rtat) ?i via?a dur? a timpului s?u de r?scruce istoric?.
Eugenio Montale în poeziile sale,cum subliniaz? Angelo Jacomuzzi,rareori are o preocupare a unei comunic?ri fericite cu metafizicul,pentru a reg?si vestigiile edenului,ca reminiscen?? a unei divinit??i ce a rupt v?lul ?i a tangen?iat cu lumina oamenilor.Fiind masca poetic? a unei ie?iri în afara timpului,a unei intr?ri în mirajul edenic:negrele semen de ramuri pe alb/ca un alfabet esen?ial.(Quasi una fantasio).În Elegia de Pico Farnease limbajul este alauatul care dospe?te preistoria unei hermeneutici,fr?mântat de un eu poetic st?pânit de presentimentul unui sens spre edenul lucrurilor.In seria fantomelor salvatoare din În prag(In limine),analizate de Gianfranco Cotini,semnal?m prezen?a iubitei angelice.Aceasta este surprins? într-un gest enigmatic:…?i deasupra/vreun gest ce ?ov?ie…/Precum atunci/te-ai r?sucit ?i cu o mân?,fruntea/dezv?luind-o de sub nor de plete//m-ai salutat spre a intra în bezn?.(La bufera).Evocarea acestui trecut moment,pentru poet,secunda suprem? este edenic?,la fel ?i invocarea divinit??ii nu sunt altceva decât semnifica?iile unei transsubstan?iere a presentimentului apari?iei iubitei,moment ce-l consider? poetul,edenic.
Exist? o serie de lucruri montaliene care circumscriu tematicii profetice,acel difuz presentiment obscur care ne conduce spre edenul imaginarului poetic.
Spre deosebire de Montale,la Fernando Pessoa edenul se afl? între abis ?i oglind?.Este acela? peisaj care,în realitate poetul ?i-l creiaz?,prin limbajul poeziei dat de expresia recognoscibil?.Paradoxul implicit al lui Pesso este acela de a instaura un discurs poetic adecvat,uneori ironic,fiindc? la poet iluzia de eden se confund? cu libertatea c?ci libertatea exist?/Numai în iluzia libert??ii.
In lirica elen? I.M.Panayotpolos edenul se reflect? în dragostea de p?mânt,de p?durile ?i clipocitul apelor.Em m?rturise?te undeva:Am iubit acest p?mânt din prima mea tinere?e.Am umblat pe c?r?rile lui,am ascultat fream?tul fream?tul p?durilor,clipocitul apelor,am deslu?it mesajul oceanelor(…).Descoperirea tainelor vie?ii,cunoa?terea p?tima?? a iubirii ce dep??e?te frumuse?ea teluric?,irupând spre spa?iul invadat de lumin? a ideii ,sunt tot atâtea elemente ale edenului poetului grec în?eles de poetul grec:Femeie cu trup de arc întins,înc? te a?tept/lâng? vasul de-alabastru cu intrastate roze,/m?car c? noaptea apropape a trecut.(Asfin?it-a lun??).Clipele a?tept?rii,sunt momente ale timpului edenic:Mi te-nchipui simplu:într-un balcon/întoars? spre o dalb? roz? sau pe un vapor/îmv?p?iat? de fl?c?rile amurgului.(Fantezie),în timp ce la Salvatore Quasimodo universul edenic e dominat de sentimentul plenitudinii inimii sale,care p?streaz? tiparele imateriale ale lucrurilor edenice din preajm?:Nu-i nici un lucru care moare/F?r? ca-n mine s? r?mân? viu.Imaginea omului nu este un lucru etern,cum nici Ora?ul din insula/scufundat? în inima mea,/nu este etern, fiindc? edenul pentru poet este o bucurie ce o dezleag? de arborii visa?i.Poetul suedez Artur Lundkvist descifreaz? edenul în triumful deplin al tuturor energiilor disponibilit??ilor umane:In via?a noastr? a p?truns ceva nou//îi z?rim prin mul?ime sclipirea/?i trebuie s?-l c?ut?m ne-ncetat.Starea aceasta de euforie este momentul edenic al poeziei lui Lundkvist?:Exist? un fel de bucurie s?lbatic?/în tot ce e viu/Exist?/ceva îmb?t?tor ?i apar?inând tuturora.(Exist? un fel de bucurie s?lbatic?…).In schimb la Miltos Sahtouris,edenul este perceput când urc în cerul poeziei/îmbr?cat în bunavestire a a?tept?rii pruncului/str?b?tând o cale în imensitate…
Vor veni zilele ce ne-au sorbit/în cupele de alabastru ale amiezii,/din nou iluminând r?suflarea m?rii/?i-nnebunind licuricii câmpiei,a?a î?i creioneaz? în Epilog edenul,poetul Vasos Voiadzoglu care a tr?it o parte din via??,în insula Skiros,pe care o vede ca un spa?iu edenic unde semnele bucuriei se v?d,ca un dar al blestemului antic.Dac? la Vvoiadzoglu edenul era o insul? ce compensa mi?carea tuturor sim?urilor a fondului emo?ional,la Iohannes Becher timpul ca simbol al noului este perceput ca eden al sim?urilor,fapt ce-l descoperim În mun?i,la umbra lor m-am fost n?scut/Din mun?i veneau la noi ?i vânt ?i soare./M? întrebam,prin uli?e pierdut:Cât pot ei oare mun?ii s? m?soare?(In umbra mun?ilor).
Fundamentul psihologico-?tiin?ific-religios din care deriv? mitul Edenului iese în eviden?? în clipa când geneza actului creator e identificat? în via?a psihic?:iar problema ce se pune este,aceea a exprim?rii ei.O stare interioar? de bucurie,de beatitudine,localizat? în timp,dar mai ales în spa?iul care produce acea stare,determin? cel mai adesea starea edenic?,sau,pur ?i simplu,edenul ca expresie a poeticului.
Tr?ind intens,poetul plonjeaz? în sine,î?i creeaz? imaginea unui mit ?i astfel triumf? asupra naturii sale.Analizând conceptul kierkegaardian de angoas?,reg?sesc un mod de reafirmare a eului artistic ca loc al construc?iei mitului edenic, al c?rui sens duce la perfec?ionarea l?untric?.Forma sub care acesta este conceput devine expresia echilibrului reg?sit.Edenul e reprezentat de psihologie sau,mai exact,de psihopatologie,în prelungirea imaginii sau viziunii poetului.Edenul este construit în poezia european? a secolului XX printr-un dezechilibru,asimilabil sau,în orice caz,situabil în proximitatea st?rii patologice ce declan?eaz? procesul creator a c?rui împlinire în oper? revine la o restabilire a unui nou echilibru prin,îns??i,construc?ia acestui mit.Edenul este de aici încolo rezultatul unui efort voit ?i coerent,în recrearea naturii primitive ?i tinzând s? organizeze într-un cosmos edenic beatitudinea interioar? pe care o trasmite ?i cititorilor.
Unii poe?i europeni c?zând în” capcana”propogandei comuniste au crezut,unii chiar sinceri,în viitorul luminos al socialismului ?i comunismului.Ei ,în poezia lor,vedeau acest luminos viitor ca un eden al omenirii.Edenul de aceast? factur? era ca iluzia optic? din de?ert numit? fata morgana.Pu?ine poezii inspirate de propaganda comunist? mai rezist? ast?zi.
Astfel, edenul în poezie apare ca un analog al sufletului,ca o obiectualizare f?cut? necesar? de o insuportabil? presiune interioar?.Cum specific? Croce:ea e posibil? atâta vreme cât procesul crea?iei care recreioneaz? edenul e descries ca fenomen l?untric.Edenul devenind transsubiectiv,el se desprinde de poet pentru a-?i tr?i imaginea în imaginarul cititorului.
AL. FLORIN ?ENE
[...] In contextual acestei teme edenul ca simbol cultural are la baz? ceea ce scria Eugen Simion în Scriitori români de azi,a lua în considerare binecunoscuta mitologie a pendul?rii între dou? universuri.Prin construc?ia psihic? a omului,natura existen?ei este duplicitar? ?i conflictual?,iar profilul spiritului s?u creator analizat ,cumprisma descompune lumina”ne las? vederii starea de gra?ie liric? nesigur?,discontinu?,ce trebuie continuat?,exploatat? printr-un travaliu intellectual care s? restrâng? pân? la ultimile limite inspira?ia ca hazard.Orice mare crea?ie de cultur?,cum scria Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului,e însufle?it? de avântul transcenderii limitelor terestre. >>>> [...]
[...] In contextual acestei teme edenul ca simbol cultural are la baz? ceea ce scria Eugen Simion în Scriitori români de azi,a lua în considerare binecunoscuta mitologie a pendul?rii între dou? universuri.Prin construc?ia psihic? a omului,natura existen?ei este duplicitar? ?i conflictual?,iar profilul spiritului s?u creator analizat ,cumprisma descompune lumina”ne las? vederii starea de gra?ie liric? nesigur?,discontinu?,ce trebuie continuat?,exploatat? printr-un travaliu intellectual care s? restrâng? pân? la ultimile limite inspira?ia ca hazard.Orice mare crea?ie de cultur?,cum scria Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului,e însufle?it? de avântul transcenderii limitelor terestre. >>>> [...]