UNIVERSUL LITERAR

Lui Jean-Benoît, mieros

Nu degeaba oamenii de treabă din public (nu spun vulgum pecus) au un adevărat cult pentru casele scriitorilor. Căci scriitorul însuşi este strâns legat de ele.
Un Mecena a oferit în dar lui Strindberg un conac cu grădină, paşnic loc de odihnă, pe care mi-l închipui asemănător cu casa copilăriei mele şi cu casa mea din Franţa, ambele ascunse în apropierea unei mânăstiri, astfel încât paşnicele măicuţe îmi sunt cele mai apropiate şi liniştite vecine, ca şi cu casa mea natală din Port-de-France, casă natală de-adevăratelea, în care am văzut lumina zilei, în mâinile unei moaşe bărbăţoi, căreia îi datorez întreaga mea recunoştinţă pentru frumuseţea buricului meu: îi datorez norocul de a fi scăpat de modelul dizgraţios în formă de tirbuşon proeminent, asemănător cu un capăt de caltaboş, care urâţeşte, - vai! - burta multor compatrioţi. Cer iertare pentru acest scurt acces de învârtire în jurul buricului, dar nu pot să nu profit de această solemnă întâmplare pentru a aduce mulţumiri acelui estet bărbat-femeie, precum şi bunului doctor P-F (nu chiar atât de cumsecade de altfel, căci era sexist şi superstiţios, care trebuia să-mi fie naş, dar a renunţat văzând că m-am născut fată: cică poartă ghinion, la o primă năşire; trebuie să fii mai întâi naşul unui mic mascul, a zis în esenţă tipul, văr de al mamei). Brava cumătră şi presupusul cumătru sosiseră în grabă amândoi să mă ajute să mă nasc la domiciliu, în străfundul cartierului Terres-Sainville, pe strada>>>>> Suzanne Dracius