UNIVERSUL LITERAR

Magdala şi Mariile ei

Scriitorul rus Boris Pasternak (1890-1960) a văzut femeia ca pe o stihie – amănunte în corespondenţa cu Marina Ţvetaeva. În poemul în doua părţi Maria Magdalena întâlnim imaginea femeii în reflux. Marea pasiunilor femeii din Magdala se retrăsese subit, lăsând în urmă dârele lungi ale sării din lacrimi. Ţăranca mutată la târg pentru a-l stoarce ca pe-o lămâie îşi căuta acum fumul case ei. Ani la rând dormise pe unde era chemată. Însă, de când Îl întâlnise, avea, cum s-ar spune azi, domiciliu stabil, unde-şi rumega în lacrimi pâinea tainei ei: fusese o stricată.
Istoria Magdalenelor nu consemnează vreuna care să fi căzut în colacul gri al deznădejdii. Aceste tipuri de femei trec direct, brusc, din convingere, de la inconştienţa cu care practică desfrâul la conştiinţa precarităţii fostei lor stări. Ele merg mai departe decât merg multe casnice. Responsabile de a doua lor naştere, ele îşi câştigă întoarcerea în har cu o ardoare sălbatică. Şi aceasta pentru că ele cunosc deja iadul erosului pângărit. Nevăduvite de vechiul lor zel , ele-l pun acum în slujba virtuţii, pe care o respiră ca pe o normalitate. Mâinile lor, gheare înmănuşate odinioară, devin albe şi moi, curate şi uşoare, tocmai bune de spălat picioarele lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu le iubeşte, pentru că n-a venit în lume pentru cei drepţi, ci pentru Magdalene, Paveli şi Zahei.
Fostul ei trai, dală de trotuar ciobită de roţi şi pângărită de sandale, este acum un tablou deşucheat, făcut de un ageamiu şi uitat în piaţa luată>>>>> Octavian Dărmănescu