Health and Finance

Lui Jean-Benoît, mieros

Nu degeaba oamenii de treab? din public (nu spun vulgum pecus) au un adev?rat cult pentru casele scriitorilor. C?ci scriitorul însu?i este strâns legat de ele.
Un Mecena a oferit în dar lui Strindberg un conac cu gr?din?, pa?nic loc de odihn?, pe care mi-l închipui asem?n?tor cu casa copil?riei mele ?i cu casa mea din Fran?a, ambele ascunse în apropierea unei mân?stiri, astfel încât pa?nicele m?icu?e îmi sunt cele mai apropiate ?i lini?tite vecine, ca ?i cu casa mea natal? din Port-de-France, cas? natal? de-adev?ratelea, în care am v?zut lumina zilei, în mâinile unei moa?e b?rb??oi, c?reia îi datorez întreaga mea recuno?tin?? pentru frumuse?ea buricului meu: îi datorez norocul de a fi sc?pat de modelul dizgra?ios în form? de tirbu?on proeminent, asem?n?tor cu un cap?t de caltabo?, care urâ?e?te, – vai! – burta multor compatrio?i. Cer iertare pentru acest scurt acces de învârtire în jurul buricului, dar nu pot s? nu profit de aceast? solemn? întâmplare pentru a aduce mul?umiri acelui estet b?rbat-femeie, precum ?i bunului doctor P-F (nu chiar atât de cumsecade de altfel, c?ci era sexist ?i supersti?ios, care trebuia s?-mi fie na?, dar a renun?at v?zând c? m-am n?scut fat?: cic? poart? ghinion, la o prim? n??ire; trebuie s? fii mai întâi na?ul unui mic mascul, a zis în esen?? tipul, v?r de al mamei). Brava cum?tr? ?i presupusul cum?tru sosiser? în grab? amândoi s? m? ajute s? m? nasc la domiciliu, în str?fundul cartierului Terres-Sainville, pe strada>>>>> Suzanne Dracius

Civiliza?ia european? ?i culturile populare

Pas cu pas, insidios chiar, mai multe ??ri europene ?i chiar Uniunea European? lanseaz? legi, reglement?ri sau directive împotriva acelei sensibilit??i spirituale care a f?cut m?re?ia civiliza?iei europene, a Europei reale – deci trans-uraliene – care nu se limiteaz?, nici în timp nici în spa?iu, la câteva organiza?ii interguvernamentale actuale. Un document adoptat la Lisabona, în urma unei reuniuni, provocase deja o reac?ie viguroas? a lui Jacques Delors, fost pre?edinte al Comisiei Comunit??ilor Europene, care regreta absen?a oric?rei referin?e religioase ?i spirituale în defini?ia Europei. Cu actualul proiect de Constitu?ie european? (înc? proiect, s? nu uit?m), unele cercuri au tergiversat atât c? s-a încercat o diferen?iere între spiritualitate ?i religiozitate pentru a încurca urmele ?i a p?c?li, înc? o dat?, opinia public? în numele democra?iei.
S? credem oare c? însu?i cuvântul „religie” provoac? alergie intelectualilor autoproclama?i ai „gândirii unice” ?i dasc?lilor de „politice?te co-rect”? Dup? ce nici Stalin, nici Enver Hodja nu au reu?it s? dezr?d?cineze cu for?a sentimentul religios al poporului lor, democra?iile occidentale sunt pe punctul de a reu?i, atât la ele acas?, cât ?i în Europa de Est, care a-bia î?i reg?sise sufletul, niciodat? pierdut de altfel. Nu suntem atât de nai-vi încât s? nu ?tim care sunt cercurile acuzate. I se atribuie cancelarului Schröder ideea, exprimat? în ?oapt?, c? el nu este împotriva religiei, dar pentru o societate în care religia s? nu mai fie necesar?. F?r? comentarii. Jules Ferry, la vremea lui, fusese cel pu?in mai clar în exprimare>>>>> Francis Dessart

PRIMUL TOTEM

Kennedy Street este undeva în Down Town, perpendicular? pe Portage Avenue, care este cea mai lung? arter? a ora?ului Winnipeg ?i nu are copaci de-a lungul ei, cum sugereaz? numele de avenue, ci numai magazine ?i birouri cu reclame cât încap. În schimb, Kenneedy Street, ce se termin? în Assiniboine River, este str?juit? de copaci înal?i, mai ales în apropierea râului, unde, de fapt, devine latura largului ?i pl?cutului parc din jurul cl?dirii Guvernului provincial. Parcul te atrage prin frumuse?ea lui natural? îngrijit? la superlativ din banii contribuabililor, nu a guvernan?ilor din cl?dire.

*

În spatele cl?dirii guvernamentale, în cel mai dosnic col? posibil, mascat de ni?te brazi înal?i, se afl? un totem. Este primul totem, pe care l-am vazut. Semnifica?ia ?i valoarea lui nu le cuno?team, iar locul marginal în care era plasat îl înf??i?a oarecum ca o curiozitate artizanal? de cedru, interesant? de fotografiat ?i de trimis poza în Europa, la cuno?tin?e, ce se vor mira ?i atât! Am f?cut ?i noi poze „cu totemurile“.

Nu am în?eles prea mare lucru din totem atunci, în prim?vara anului 1982, dar ne-a pl?cut, era armonios sculptat, simetric pe axa vertical?, purtând mesajele vie?ii ?i misterele mitologiei indigenilor. Nu ?tiam despre totemuri mai mult decât ?tiam despre Brâncu?i, când d?deam admiterea la Medicin?, în 1957, iar acum aveam la fel de pu?in timp de ini?iere în semnifica?iile totemurilor. Privindu-l – ceva, de care nu puteam s? ne d?m seama – am f?cut în mintea mea o punte de leg?tur? între Coloana infinit? a lui Brâncu?i, din România, ?i acest totem de cedru a indigenilor nordului nord-american, aflat în apropierea noii noastre locuin?e, de pe Kennedy Street, din Winnipeg, capitala unei provincii >>>>> Corneliu Florea

Exista in cultura neamurilor anume naratiuni,balade sau legende care raman ca simboluri arhetipale,ca mituri creatoare,cu valoare vesnica.
Spre exemplu,legenda lui Icar ramane ca mit creator al dorintei umane de a zbura,de a se rupe din ghiara gravitatiei.Legenda Golemului,creatura animata miraculos de catre Rabinul Loew din Praga,ramane ca mit al dorintei de a vea sub control o inteligenta de tip uman complet conditionata si unii vad in acest mit forta care mana cibernetica.La Romani exista balada “Miorita”, care intruchipeaza modalitatea in care un neam, aflat in calea necazurilor si supus infrangerilor istorice, a reusit sa transfigureze cele vazute si sa le aseze sub un semn mai inalt si sub si in planul Vointei care oranduieste cele vazute si cele nevazute.
O asemenea balada si mit creator este ,pentru Poporul American,”Balada lui John Henry”. >>>>>Alexandru Nemoianu>